Acasă » Știri » Marele mister derulat la nivel național pe internet la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2023. Ce s-a întâmplat înainte ca examenul să se termine
Marele mister derulat la nivel național pe internet la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2023. Ce s-a întâmplat înainte ca examenul să se termine
Zi de foc pentru liceeni! Astăzi, 26 iunie 2023, absolvenții claselor a XII-a au susținut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, la Limba și Literatura română. Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15.00, pe site-ul oficial al instituției. Cu toate acestea, câțiva dintre candidați au căutat pe internet rezolvarea uneia dintre cerințele de la examen, înainte de a primi subiectele, iar unii dintre ei chiar înainte ca proba să se încheie.
Peste 130.000 de absolvenți de liceu au început probele examenului de Bacalaureat. Prima probă scrisă a avut loc astăzi, la ora 09:00, la Limba și Literatura Română. Timp de trei ore, candidații au avut de rezolvat trei subiecte diferite.
La subiectul al treilea, candidații de la profilul uman au avut de realizat o caracterizare de personaj dintr-o operă la alegere aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Elevii de la profilul real-tehnologic au avut de scris particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
Subiectele pe care le-au primit elevii au fost extrase astăzi, la ora 05:00 dimineața, iar apoi au fost sigilate și trimise tutror unităților de învățământ. Cadrele didactice au desfăcut subiectele sigilate în fața elevilor în jurul orei 09.00, atunci când a început proba de examen. Cu toate acestea, unii dintre elevi au căutat rezolvarea unor cerințe înainte de a primi subiectele.
Rezolvarea uneia dintre cerințele de la Bacalaureat, căutată de câțiva elevi înainte de a primi subiectele
Înaintea începerii și chiar în timpul desfășurării examenului, s-a constatat faptul că unii elevi au căutat soluții pentru a rezolvat una dintre cerințele primite la subiectele de la profilul real și tehnologc, pe intenet. Site-ul DEX Online a publicat un raport cu privire la căutările efectuate în această dimineață.
„Oare ce s-o fi dat la bac?
Editare ulterioară: am verificat logurile și aproape 100 dintre căutările lui „de bună seamă” au fost înainte de ora 10 (inclusiv câteva înainte de ora 6)! Asta în condițiile în care în medie, în ultima lună, a fost o singură căutare pe zi pentru această sintagmă!”, se arată într-o postare pe Facebook.
Următoarele probe vor avea loc marți, 27 iunie, la Matematică sau Istorie, iar miercuri, 28 iunie, candidații vor susține ultima probă la alegere a profilului și a specializării. Fiecare absolvent a avut de ales între Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Biologie, Chimie, Fizică, Sociologie și Psihologie.